„Evenimentul de astăzi se înscrie în seria marilor momente pe care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, le-a cunoscut de-a lungul istoriei sale. Înființarea Eparhiei «Sfântul Vasile cel Mare» de București, și instalarea ca Episcop a Preasfinției Sale Mihai Frățilă sunt marcate în mod solemn de prezența Eminenței Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației Bisericilor Orientale, reprezentant al Papei Francisc și un mare prieten al țării noastre, și al Preafericirii Sale Cardinalul Lucian Mureșan”, menționează șeful statului în mesaj, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Administrația Prezidențială.
Președintele Băsescu precizează că dorește să exprime, cu acest prilej festiv, „întreaga apreciere pentru contribuția pe care slujitorii Bisericii Greco-Catolice au avut-o de-a lungul istoriei la cultivarea și afirmarea identității noastre naționale”.
„De la reprezentanții Școlii Ardelene, care au pregătit Marea Unire din 1918, la Cardinalul Iuliu Hossu și la cei care, asemenea Cardinalului, au ales să-și mărturisească deplina credință cu prețul sacrificiului personal, există o continuitate a speranței, a curajului, a statorniciei și a fidelității față de valorile morale ale poporului român. Destinul istoric al Bisericii Greco-Catolice Române a urmat îndeaproape momentele dramatice ale istoriei noastre naționale. Între 1948 și 1989, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost supusă persecuțiilor regimului comunist. Cea mai mare parte a elitei sale a fost condamnată la ani grei de închisoare, iar credincioșilor li s-a interzis dreptul de a-și afirma credința și identitatea. După 1989, Biserica Greco-Catolică și-a recăpătat libertatea și demnitatea fiind, în prezent, un partener important de dialog al statului român. Cred că, la capătul anilor în care românilor li s-a interzis dreptul la memorie și la exprimarea credinței, am înțeles cât sunt de însemnate dialogul și înțelegerea istoriei din perspectiva cunoașterii și a respectului pentru posteritate”, arată șeful statului în mesaj.
Președintele Băsescu mai spune că este „încredințat că acest moment atât de important, instalarea Preasfințitului Mihai Frățilă ca Episcop al Eparhiei Greco-Catolice «Sfântul Vasile cel Mare» de București, reprezintă un prilej de bucurie pentru credincioșii Bisericii Greco-Catolice” și, de asemenea, dorește să transmită salutul său călduros înalților reprezentanți ai Sfântului Scaun la București, ai Bisericii Greco-Catolice și ai Bisericii Catolice din România.
„Doresc să transmit, totodată, Preasfinției Sale Mihai Frățilă, întâiul Episcop al noii Eparhii Greco-Catolice «Sfântul Vasile cel Mare» cu sediul la București, felicitările mele cele mai sincere, însoțite de calde urări de viață îndelungată și numai împliniri în înalta demnitatea care i-a fost conferită!”, se mai arată în mesajul președintelui.
Primul episcop greco-catolic de București, Mihai Frățilă, a fost instalat, sâmbătă, la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”.
Episcopia Greco-Catolică a Capitalei a fost înființată la sfârșitul lunii mai.
Vicariatul Greco-Catolic de București a devenit episcopie, iar Biserica greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” a primit rangul și statutul de catedrală a noii episcopii, înființate pe 29 mai 2014, cu acordul și binecuvântarea Papei Francisc.
Noua Episcopie Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București înglobează teritoriul corespunzător capitalei României și județelor din Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
Biserica „Sf. Vasile cel Mare” este cea mai veche biserică greco-catolică din București, zidită în 1909, și a fost altar de rugăciune al credincioșilor români uniți până la 21 octombrie 1948, când autoritățile comuniste au confiscat-o, cedând-o Bisericii Ortodoxe Române. Pe 28 decembrie 2006, după lungi procese începute după 1990, locașul a fost recâștigat de Biserica Română Unită Greco-Catolică.